marți, 13 septembrie 2011

Cătălin Cismaru a câştigat Grupa N



Victoria în cadrul grupei N i-a revenit lui Cătălin Cismaru, cel care a luat o opţiune serioasă pentru obţinerea titlului, după abandonul adversarului sau direct, Christian Nistoran, cel care a dominat autoritar prima jumătate a sezonului. Pentru Nistoran seria bună care a continuat după obţinerea titlului la “N” în 2010, pare sa se fi încheiat. După o ieşire în decor necaracteristică, la Baia Mare, cursa de la Rânca a fost plina de probleme pentru reşiţean, el fiind penalizat mai întâi de defectarea cutiei de viteze, iar după înlocuirea acesteia, desfacerea unui furtun de la turbocompresor l-a împiedicat sa mai salveze ceva din etapa, neputând bifa nici măcar ultima urcare. Deşi Cismaru a luat un avans de 17 puncte cu trei etape înainte de final, lupta pentru titlul de campion al grupei este departe de a fi încheiată, cele două abandonuri ale lui Nistoran făcând ca regula N-3, care scade cele mai slabe trei rezultate din sezon la stabilirea ierarhiei finale, să-l menţină în cărţi pe reşiţean. Lucian Răduţ a fost al doilea la grupa N, in timp ce Sorin Iliescu a reuşit să salveze etapa, cu un loc trei, după defectarea cutiei de viteze în prima urcare de antrenament şi înlocuirea ei cu una de serie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu